Sa pastram un moment de reculegere. Pentru ce? Pentru umanitate si pentru viitorul ei pe care il putem trai si mistui chiar acum incat sa-l contragem intr-un moment negru, dureros. Nostalgie pentru viitor. Dar care ar putea fi tot sensul acestor zbateri pe care iluzia unei entropii le face tot mai timide? Voi face o paralela cu ceea ce a declarat Wittgenstein “Corpul omenesc este cea mai adecvata imagine pentru sufletul omenesc.”
Una dintre acceptiunile pe care oamenii au incercat sa le dea acestei fraze atat de simple este si cea pe care o intuiesc sincer sa fie adecvata: este crucial pentru un lucru ce se numeste “corp” sa fie capabil de avea senzatii. Deci, fara a scrie multe pagini deoarece nu este o teza de specialitate, concluzia va fi trasa rapid: traim si evoluam pentru senzatii, pentru simturi. Este o afirmatie incompleta si voi explica imediat de ce.
Sa presupunem ca de la aparitia sa, nefiind in varfului piramidei trofice (evolutioniste, mai pe larg), omul a progresat incat sa domine. Setea de a domina este specifica fiecarui corp invadat de viata. Presupunand ca primul nivel a fost atins, sau considerand aceasta etapa incheiata (fie in antichitate, fie acum cateva ore, secole, decenii…), vedem ca restul incercarilor care s-au impletit cu istoria omenirii nu mai sunt indreptate catre doar stapanirea naturii (sau a universului). Pe langa acest temerar tel, omul a evoluat aproape in paralel si pe plan spiritual (nu ma refer la religie, politica ci doar la arta sincera, care nu constrange mai mult decat colivia firii o cere). Am dezvoltat tehnici care folosesc doar pentru atingerea de noi senzatii, de o calitate crescuta. Deci am dezvoltat masinarii si mecanisme (abstracte sau nu) care servesc direct simturile, deci corpul. Si de ce? Daca niciodata nu ati simtit nevoia sa extrageti din planul mental o imagine, sunet sau forma pentru a o percepe DIRECT cu ajutorul simturilor (nu stiu de ce se intampla aceasta si daca este un fapt specific oamenilor), atunci nu veti intelege ce vreau sa subliniez in aceste randuri (este nevoie de ceva mai mult decat ratiune pentru ca lipsesc argumentele). Pentru ca avem o educatie care ne-a obligat sa consideram omul in centrul universului pentru foarte mult timp, acest tip de activitate ni se pare inaltator. Nu vom ezita vreodata sa facem o distinctie oricat de nevinovata intre inginerul constructor si artistul beat care zace peste opera sa intr-o camera saracacioasa. Inginerul i-a construit-o si artistul trebuie sa-i ofere cumva o forma “palpabila”, accesibila simturilor, a ceea ce ar vrea spiritul sa consume.
Exact. Principiul foametei. Acesta ne-a fortat sa evoluam, sa mergem de pe o treapta pe alta, chiar daca cerul este doar un vis al nebunilor. Foamea corpului si megalomania ne-au facut stapani peste nevolnici. Foamea spiritului este cea care inca arde nepotolita. Dar ce se va intampla cand vom fi satui si din punct de vedere psihic, cand simturile vor refuza orice? Avem, in momentele de depresie si aceasta senzatie. Este cumplita. Este ca si cum nu ar mai exista o alta etapa de trecut. Este nevoie de o noua foamete. De un nou tip de foame. Poate ca asta ar trebui sa fie noua directie de evolutie: cum sa descoperim nevoia pentru noi nutrimente?
Si, cu toate acestea, mai exista un sens care nu va disparea decat daca natura umana va fi complet distrusa: progresul in numele razboiului. Ceva serios: pacea mentinuta prin inarmare. Si aici se consuma cele mai multe resurse, este un joc periculos, contra timp, contra neajunsuri. Este felul naturii de a se regla si nu trebuie condamnat. Este o componenta organica a spiritului comun. Este, cu siguranta, izvor de cunoastere, chiar daca acea cunoastere nu este una expansionista ci una contractionista. Razboiul este calea de a comprima toate senzatiile puternice in individ pe cand stiinta, arta, tehnica in genere sunt cai de a imprastia dorintele ascunse ale corpului infometat in spatiul ambient. O ultima fateta a razboiului este aceea de unealta de spart blocurile de gheata in care sunt incastrate de catre ratiune si morala premiile pe care combatantii le doresc.
Si cum lucrurile simple prezinta perspectiva unei ofuscari a umanitatii tocmai din cauza accesibilitatii lor, e momentul sa ne pierdem in jungla simplitatii prin diversitate, macar plictiseala sa nu fie cea care, in fapt, sa determine sensul evolutiei.
Postat in Uncategorized | No Comments »