Psihiatrul devine, de multe ori, complice al haosului din cap. Nebunia e poate singura boala majora in care bolnavul e nevoit sa asimileze formatiunea daunatoare. Cancer al gandirii si al sufletului, tesut imaginar ce trebuie dizolvat, consumat cu nervozitate de victima. Un mare rahat ce trebuie reasimilat, in nici un caz expulzat. Ca psihiatru, aproape ca esti dator a indesa cu barosul vorbelor si pipeta chimicalelor tesutul bolnav printre celulele sanatoase pana rebelii care zgarie gandirea invata sa se comporte precum niste oi constranse de o haita de ciobanesti furiosi.
Nebunia e ca o partida de tenis desfasurata prin dilatarea pupilelor. Tensiunea e de partea ambilor indivizi. Psihiatrul e dator sa fie arbitru, sa decida unde e tusa. Singurul joc in care tusa se misca, iar nu mingea.
