Daca vrei sa incerci un cocktail nociv de senzatii anxioase, atunci te gandesti la soarta universului, la frustrarile tale, la tot ce ai fi vrut sa realizezi, la tot ce a fost frumos si nu mai este. Pentru ca asta nu e suficient, cauti sa asculti simultan toate melodiile care iti trezesc amintiri dureroase. Daca nu ai atatea difuzoare, plantezi casti in pamantul proaspat si astepti pana vine toamna. Din copacii rasariti peste ani se vor auzi toate vocile si sunetele care iti alimenteaza anxietatea.
Te temi ca mori, ca nu esti singura fiinta, ca esti singura fiinta, ca poate esti singura fiinta, ca poate ai fost singura fiinta, ca vei fi singura fiinta, ca nu esti decat singura fiinta.. E momentul sa uiti toate instrumentele de tortura.. in tine zace potentialul distrugerii firii.. pentru ca universul ce nu mai e in stare sa fie perceput dispare.
Asa ca.. intreb eu universul: La ce bun sa permiti existenta unor fiinte pe care sa le torturezi cu tentatii frivole, transformandu-le in ignoranti.. sau de ce sa permiti existenta celorlaltora, a acelor indivizi care nu pot sa isi mai deschida receptorii de atata scarba. Nu esti constient ca daca nu esti perceput, nu existi? Poate in asta consta toata frumusetea.. in a exista fara a fi cunoscut.
Rezulta ca avem de ales: fericirea sau nebunia. Intre ele nu exista mare lucru.
Imi lipseste ceva din suflet. Ma apasa si arde o absenta nimicitoare.. ABSENTA PREZENTULUI din viata mea.
